Medicul Șerban Brădișteanu, achitat în dosarul privind favorizarea lui Adrian Năstase

Medicul Șerban Brădișteanu, achitat în dosarul privind favorizarea lui Adrian Năstase
Publicat: 04/03/2014, 15:18
Actualizat: 04/02/2019, 18:34

Decizia de marți poate fi atacată cu apel la aceeași instanță.

La ultimul termen al procesului, în 17 februarie, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a cerut instanței supreme să îl condamne pe Brădișteanu la închisoare cu executare, în timp ce avocații au cerut achitarea medicului acuzat că ar fi încercat tergiversarea punerii în executare a deciziei din iunie 2012 de condamnare a lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare în dosarul „Trofeul calității”.

Procurorul a arătat că Șerban Brădișteanu, prin tot ceea ce a făcut și prin modul în care a acționat, a încurcat organele judiciare. Acesta a susținut că, atunci când Năstase a fost adus la Spitalul Floreasca, medicul Brădișteanu l-a preluat la secția sa, în mod nelegal, pentru a încerca să tergiverseze cât de mult punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei din dosarul „Trofeul calității”.

De asemenea, procurorul a atras atenția că Năstase avea o rană la gât, ceea ce nu implica internarea acestuia la Secția de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul Floreasca. Procurorul a mai arătat că, după internarea lui Năstase, medicul Șerban Brădișteanu a refuzat colaborarea cu poliția și a dat răspunsuri evazive cu privire la starea fostului premier, astfel încât să încurce organele judiciare. Astfel, Năstase a câștigat șase zile, iar un avocat al fostului premier a cerut în instanță să se constate că perioada în care a stat internat la Spitalul Floreasca reprezintă zile executate din pedeapsă.

Unul dintre avocații lui Brădișteanu, Ana Diculescu Șova, a arătat că acuzațiile DNA nu sunt serioase, că multe dintre probele de la dosar reprezintă informații apărute în presă și că medicul nu se face vinovat de fapte penale.

Avocata a spus că, atâta vreme cât Poliției i-a fost greu să înțeleagă procedurile ce trebuiesc urmate „în această situație inedită”, nici medicului nu ar trebui să i se impute nimic legat de modul în care a fost pus în executare mandatul în cazul fostului premier.

„Pentru un bolnav de inimă și cunoscut, de altfel, și cu alte afecțiuni, care poate în orice moment să moară sau să aibă complicații, prezența copiilor săi în salonul de spital este firească, în vreme ce prezența unui polițist, găsesc de cuviință că este total nefirească”, a spus avocata.

Șova a mai arătat că Șerban Brădișteanu „nu a controlat nimic” în legătură cu punerea în executare a mandatului emis pe numele lui Năstase, ci și-a făcut doar datoria de a-i salva viața fostului premier. Avocata a adugat că nu-i poate fi imputat unui medic „ezitările instituționale” de care au dat dovadă Poliția și Institutul Național de Medicină Legală.

Șerban Brădișteanu, șeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul Floreasca, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în 6 decembrie 2012, iar judecarea cauzei a început în 20 martie.

Medicul Șerban Brădișteanu a fost acuzat de procurorii DNA de favorizare a infractorului, infracțiune în legătură directă cu infracțiunile asimilate celor de corupție.

Procurorii au arătat în rechizitoriul trimis instanței că, în 20 iunie 2012, Completul de cinci judecători al instanței supreme l-a condamnat definitiv pe Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare pentru folosirea influenței sau autorității funcției de președinte al unui partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. În aceeași zi, Tribunalul București a emis mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, conținând mențiunea expresă de încarcerare în penitenciar a lui Adrian Năstase.

După decizia instanței, Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, fiind dus la Spitalul de Urgență Floreasca.

„În condițiile în care Adrian Năstase și-a provocat leziuni prin împușcare, acesta a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca București și, cu această ocazie, inculpatul Brădișteanu Șerban Alexandru, prin atitudinea sa, a încercat zădărnicirea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei privindu-l pe Năstase Adrian”, au notat procurorii în rechizitoriu.

Anchetatorii au precizat că medicul Șerban Brădișteanu și-a folosit prerogativele sale de medic specialist în chirurgie cardiovasculară și și-a asumat internarea lui Adrian Năstase în cadrul secției pe care o conducea, deși diagnosticul medical nu impunea internarea în acea secție, iar primele intervenții medicale au fost realizate de un alt doctor dintr-o altă secție.

„În continuare, deși nu a făcut nicio mențiune cu privire la necesitatea unei intervenții chirurgicale cardiovasculare în fișa medicală a persoanei condamnate, inculpatul Brădișteanu Șerban Alexandru și-a arogat fără drept calitatea de a emite opiniile oficiale ale spitalului, a preluat controlul asupra comunicării publice și a transmis că persoana condamnată are și alte afecțiuni medicale, care, în realitate, erau secundare celor urgente gestionate deja de un alt medic”, au mai arătat procurorii.

Brădișteanu mai este acuzat că a evitat să comunice oficial reprezentanților Direcției Generale de Poliție Municipiului București dacă Adrian Năstase poate fi încarcerat.

Adrian Năstase a fost internat la Spitalul Floreasca din 20 până în 26 iunie 2012, când a fost dus la Spitalul Penitenciar Rahova, după ce Tribunalul București a stabilit că spitalizarea lui nu împiedică punerea în aplicare a mandatului de executare a pedepsei.

În 18 martie 2013, Năstase a fost eliberat din penitenciar, după ce Tribunalul București a admis cererea lui de eliberare condiționată.

În 6 ianuarie, Adrian Năstase a fost din nou încarcerat, după ce a fost condamnat, în dosarul „Zambaccian”, la patru ani de închisoare cu executare.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării